Desi nu am apucat inca sa ma joc BRAID, gandul mi-a ramas tot la jocuri. Si nu la orice fel de jocuri, ci la acelea care se pot juca folosind nimic altceva decat mainile si picioarele pe care le avem din nastere.
Da, ma refer la jocurile compatibile Microsoft Kinect, pe care il astept sa ajunga si in Bucuresti pentru a ma convinge daca este la fel de interesant precum il arata clipurile si jurnalistii care au pus mana pe el.
Important ar fi si suportul oficial pentru Windows 7, atunci sansele ar fi destul de mari sa cumpar un astfel de dispozitiv. Utilizarea ar fi in principal de relaxare si nu neaparat pentru jocuri, comanda vocala fiind inca unul dintre bonusurile interesante aduse de Kinect.
Am incercat Speech Recognition din Windows 7 (inca am in plan un tutorial pe tema asta), dar rezultatele nu au fost chiar pe masura asteptarilor.
Desi nu produce multe erori, recunoasterea vocala nu este intotdeauna corecta, iar daca o folosesti de la distanta si apar erori nu isi atinge scopul. Aici mai sunt si alti factori de luat in calcul cum ar fi accentul meu in engleza sau faptul ca microfonul nu acopera o arie foarte mare.
Acesti factori sper sa fie adresati de driverul oficial Kinect. Iar daca nu sunt, exista intotdeauna controlul prin gesturi, care nu poate da gres, indiferent de nationalitate.
Sa luam spre exemplu artele martiale. Nu cred ca nu exista printre voi fosti jucatori de Street Fighter sau Mortal Kombat. Pana sa apara sau sa fie accesibile consolele pentru televizor cred ca am consumat kilograme intregi de monede in aparatele speciale (monedele erau pe atunci mai grele).
Nu as fi crezut pe atunci ca voi putea sa joc Street Fighter folosind aceleasi miscari pe care le-am invatat (si intre timp le-am si uitat) in timpul cursului de arte martiale din scoala generala. Nu imi imaginam nici ca vom vedea filme 3D sau ca vom folosi tablete si telefoane cu touchscreen in loc de calculatoare. Tot ce pot sa spun e ca ma bucur ca m-am inselat :).
Dupa cum ati vazut, Kinect e capabil sa recunoasca chiar si “combo-uri”. Acestea vor putea fi predefinite pentru fiecare jucator in parte. Imaginati-va ca jucati asa ceva impreuna cu un prieten din alt oras, ca ii vedeti chipul si ii auziti reactiile :). E aproape ca si cum ati fi in aceeasi camera.
Nici nu trebuie sa fie o camera foarte mare, dupa cum puteti observa in urmatorul clip in care un alt “modder” a reusit sa foloseasca dispozitivul Microsoft pentru a juca un FPS – First Person Shooter. Banuiesc ca sunt multi fani ai genului printre cititorii blogului (avand in vedere comentariile tutorialului pentru Counter Strike 1.6) asa ca astept impresiile voastre in legatura cu controlul acestuia.
Kinect urmareste pozitia jucatorului, iar gesturile vor putea fi predefinite si direct din fotoliu. Raman la parerea ca prefer efortul fizic pentru jocuri, da o alta senzatia de intensitate jocului. Lucru demonstrat si de succesul initial al Nintendo Wii in fata Sony PS 3 sau Microsoft Xbox 360. Iar cu Microsoft Kinect nu trebuie sa te gandesti niciodata unde ai pus dispozitivele de urmarire a miscarilor sau de faptul ca ti-ar putea scapa din mana.
usor,usor.. realitatea devine egala cu ceea ce vedeam in filme ca fiind S.F =))