Cut The Rope – joc HTML5 gratuit

Tot în cadrul CES 2012, divizia Internet Explorer a Microsoft a lansat versiunea HTML5 a deja celebrului joc Cut The Rope. Poate nu la fel de celebru ca Angry Birds (disponibil într-un format asemănător ca aplicaţie pentru Google Plus ).

Cut The Rope HTML5

Jocul costă sub 1 dolar/euro în versiunile pentru sisteme de operare mobile: iOS respectiv Android. Însă versiunea bazată pe web oferă 25 de nivele gratuite plus încă 7 dacă aplicaţia este adăugată în taskbar (pin to taskbar) cu ajutorul funcţiei dedicate pentru Internet Explorer 9.

Cele 7 nivele sunt dedicate jocului HTML5 şi nu se regăsesc în niciuna din celelalte versiuni ale sale. Pentru a vă face o idee despre ce fel de joc este Cut The Rope, puteţi urmări clipul de mai jos:

Atenţie însă, o dată ce v-aţi apucat, joculeţul ar putea să creeze dependenţă. V-am avertizat!

Site-ul pe care începe distracţia este următorul: CutTheRope.IE

Notă: Deşi Microsoft recomandă folosirea browserului Internet Explorer 9, jocul merge fără probleme şi în Mozilla Firefox 9 sau Google Chrome 16.

2 thoughts on “Cut The Rope – joc HTML5 gratuit”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*