Cred ca, la fel ca majoritatea dintre dumneavoastra, primele jocuri digitale le-am jucat pe o consola conectata la televizor ce folosea casete pe post de mediu de stocare pentru jocuri. Cronologic vorbind nu imi mai aduc aminte daca m-am jucat pe HC-ul cu caseta audio (jocuri ca RoboCop, Ninja Turtles) inainte de a ma juca pe consolele dedicate, dar cert e ca pe console existau mult mai multe jocuri.
Nume ca Terminator sau Rambo si apoi Sega Mega Drive erau omniprezente in fata televizoarelor.
Jocurile erau extrem de variate si desi aveau o grafica primitiva, iar muzica de fundal era compusa din foarte putine sunete, nu cred ca am fost mai captivat jucand un joc decat eram atunci (cu toate ca Starcraft rivalizeaza la atractivitate).
Unul din jocurile care mi-au ramas in minte – joc pe care l-am jucat apoi atat pe calculator cat si pe telefon – este bineinteles Super Mario. Avea o baza extrem de simpla de miscari si posibilitati, dar avea atat de multe nivele/lumi incat era greu sa te plictisesti de el (sau sa-l termini 🙂 ).
Nu am folosit cheat-uri, iar ca urmare, nu am terminat de foarte multe ori jocul. Insa nu mi-a parut rau pentru acest lucru.
Pentru a sari peste nivele in Super Mario este nevoie de Warp Whistles. Acestea sunt destul de bine ascunse si chiar daca locatia este cunoscuta, nu sunt deloc usor de obtinut. Pe acea vreme internetul nu era ce este acum, iar accesul la astfel de informatii se facea doar din reviste sau prin prieteni.
Trisatul in jocuri duce la pierderea experientei pentru care jucam jocul in primul rand si cu toate ca poate fi folosit in scop constructiv, de cele mai multe ori acest lucru nu este valabil. Va urez: Vizionare placuta! si nu uitati: “Calatoria este destinatia”
Imi amintesc ca pe la vreo 4-5 ani imi cumparasera parintii o consola 😀 Ce frumos era Mario…..Nu exista o modalitate de al face sa ruleze si pe windows 7 ?
@Alex Baies: exista emulatoare NES/SNES, cred ca am scris despre unul la un moment dat. Cea mai simpla metoda ramane insa varianta Flash: http://www.pouetpu-games.com/index.php?section=2&game_id=1&w=640&h=480 Totusi, parca nu mai e aceeasi sezantie :). Iti urez oricum joaca placuta :D.
La faza cu consolele conectate la televizor ai dreptate. Eu am jucat Super Mario 64 sau ceva in genu asta. Desi caseta nu voia sa mearga din prima, dupa ce o miscai putin, mergea lin. Si joculetu pentru vremea lui era foarte tare. Acu m-am cam lasat de mario :))
Aoleu ce mai jucam Super Mario, jocul ala in care trebuia sa impusti ratele si joculetul ala cu tancuri :)). Am avut cam 3 jocuri din astea si pe toate le-am ars la cat jucam :D. Just memories…
Super mario
http://download.cnet.com/Super-Mario-Bros-3-Mario-Forever/3000-7433_4-10344976.html?tag=mncol;pop