Warning: Parameter 1 to wp_default_styles() expected to be a reference, value given in /home/r52063gave/windowspc.ro/wp-includes/plugin.php on line 571
Warning: Parameter 1 to wp_default_scripts() expected to be a reference, value given in /home/r52063gave/windowspc.ro/wp-includes/plugin.php on line 571 calculatoare | Windows PC
Malware-ul reprezintă denumirea comună pentru programele care sunt create cu scopul exclusiv de a dăuna calculatoarelor. Aceasta cuprinde troienii, viruşii, viermi, spyware, adware etc.. ( dacă nu folosiţi un program antivirus (sau nu doriţi) vă recomand măcar scanarea on-line a calculatorului, veţi găsi o legătură la finalul articolului)
În luna septembrie s-a observat o creştere a numărului programelor de tip malware. Acest lucru a dus la creşterea cu 15% a procentului calculatoarelor infectate la nivel global (lucru semnalat într-un raport al companiei Panda Security).
În întreaga lume numărul mediu al calculatoarelor atinse de malware este în jur de 59 %, acest record fiind stabilit chiar in acest an. Printre cele 29 de ţări urmărite, pe locul 9 se situează SUA, cu puţin peste 58 % din PC-urile sale infectate. Taiwanul ajunge pe primul loc cu un coeficient de infectare de 69 %, în timp ce Norvegia apare cu cel mai scăzut coeficient, de doar 39%. Interesant este că în tabelul de mai jos nu figurează şi România. Ar fi fost util un astfel de studiu si pe meleagurile noastre.
Astăzi, 2 septembrie 2009 se împlinesc 40 de ani de la naşterea Internetului ! Eu cred că nu există o altă invenţie care să fi schimbat atât de mult modul in care ne comportăm, modul în care trăim şi interacţionăm, precum a făcut-o Internetul !
În continuare vă voi prezenta nişte repere mai importante care au contribuit la evoluţia şi răspândirea internetului în lume:
1969 – Pe 2 septembrie la Universitatea din Los Angeles, California, a avut loc primul schimb de date între două calculatoare în cadrul testului unei reţele militare experimentale denumite „Arpanet”.
1969 – Pe 29 octombrie a avut loc prima conexiune la distanţă mare, dintre Universitatea din Los Angeles şi Institutul de Cercetare Stanford din Menlo Park, însă reţeaua a cedat după primele două litere ale cuvântului „logon”.