Cei care trec printr-o facultate cu profil economic învață, de exemplu cei de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași, la disciplina Instrumente software pentru afaceri din primul an, funcțiile financiare din Microsoft Excel, Office 2007. Nu am să vorbesc despre asta, cu toate că voi folosi drept exemplu calcularea amortizării.
Pe scurt, se ia una bucată calculator, achiziționat la prețul de 3000 RON, pentru care se estimează o perioadă de funcționare de 3 ani (unii îi mai spun durată normală de utilizare). Deoarece deprecierea în cazul calculatoarelor este destul de mare, vom alege o amortizare dublu-regresivă (double-declining balance depreciation). Asta înseamnă că amortizarea este mai mare în prima perioadă și descrește în timp. Estimăm că la final mai putem să scoatem pe el măcar 700 RON.
Formula folosită este DDB, unde cost = 3000, salvage = 700, life = 3, period = intervalul de timp pentru care se calculează amortizarea (se vor folosi aceleași unități de măsură ca și la life), factor = 2 (valoare implicită).
Pentru a face atractivă folosirea formulei ne vom folosi de Scroll Bar din Form Control (Tab Developer). Dacă nu-l găsiți, înseamnă că nu este activat. Pentru asta apelați la Office Button – Excel Options – Popular – activați Show Developer Tab in the Ribbon.
Acum din Developer – Form Control – folosiți Scroll Bar pentru a vă crea o zonă de alegere a valorilor ca în exemplul de mai sus.
În cazul costului inițial, am stabilit un minim de 1800 (valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe) și un maxim de 30000 (pentru că atât permite 🙂 ), cu o valoare prestabilită de 5000 și în cazul în care veți folosi săgețile de poziționare un increment de o sută.
În Cell link puneți celula unde vreți să obțineți rezultatul (ex. $E$7).
Nu mai rămâne decât să punem într-o celulă (acolo unde vrem să avem rezultatul) formula funcției DDB… să zicem =DDB(E7,E9,E11,E13), în condițiile în care formula ia automat factorul 2, pentru varianta de amortizare aleasă.
Foarte foarte interesant si FOARTE UTIL Din pacate, eu nu am invatat asa ceva la facultate (REI – Brasov) – rusine lor :(. Trebuie sa incerc si eu. Multumim.
🙂 Stai liniștit… cei mai buni absolvenți sunt cei care s-au pregătit suplimentar singuri… totul este să ai dorință…
Foarte bun articolul, numai ca poate ca trebuia un pic mai amanuntit, chiar cu riscul de a fi fost prea lung …
Felicitari si poate mai veniti cu articole din astea pe teme economice, nu de alta dar eu sunt “potcovar” de profesie ! :))
Ai dreptate… De exemplu, ar fi trebuit explicata si partea a doua (liste, functii imbricate, sau ceea ce ar fi fost interesant folosirea de Calendar Control pentru stabilirea perioadei)… Oricum, te asigur ca nu ma opresc aici… intre timp poate te reprofilezi :))